Primarul PSD al comunei Satu Mare TOADER LAVRIC a fost înregistrat, la sfârșitul lunii trecute, de radarul Poliției Rutiere Suceava în timp ce rula cu 131 kilometri pe oră pe Drumul European 85, între Dărmănești și Grănicești.

În afară de amendă, polițiștii i-au întocmit dosar penal după ce au constatat că edilul avea deja permisul de conducere suspendat pentru o contravenție comisă în alt județ.
Reamintim că anul trecut, LAVRIC a fost condamnat definitiv la achitarea unei amenzi penale de 6.900 lei pentru purtare abuzivă și tulburarea liniștii și ordinii publice, după ce a lovit un consilier local în curtea Primăriei.
LAVRIC a primit atunci un termen de încercare de 2 ani din partea judecătorilor.
Totuși, în urmă cu 3 săptămâni, primarul comunei Satu Mare a condus autoturismul pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat.
Dacă va fi trimis din nou în judecată, el riscă pierderea mandatului de primar.
CITEȘTE ȘI