Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Suceava primește, până pe 14 august, cereri de finanțare pentru investiții în producerea energiei electrice pentru autoconsum.

Sesiunea vizează depunerea cererilor de finanțare a proiectelor care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere de energie electrică din surse solare pentru ferme și unități de procesare.
Depunerea cererilor de finanțare se realizează pe siteul afir.ro
Conducerea Agenției a precizat că sesiunea rămâne deschisă până la data limită, chiar dacă valoarea cererilor depuse depășește alocarea financiară a sesiunii, care este, la nivel național, de 265 milioane euro.
Ajutorul de stat acordat este nerambursabil în limita a 650 mii euro pentru capacități mai mici și inclusiv de 1 megavat și de până la 550 mii euro pentru capacități mai mari de 1 megavat.
CITEȘTE ȘI
APIA Suceava : scade numărul cererilor de plată, crește suprafața agricolă declarată