ASCULTĂ LIVE
ASCULTĂ LIVE
Sorry, no results.
Please try another keyword

Prefectura Suceava solicită Primăriilor să accelereze proiectele cu finanțare PNRR

Prefectura Suceava a solicitat primarilor din județ analizarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și identificării măsurilor necesare pentru accelerarea implementării acestora.

Prefectul BOGDAN PĂSTRĂV a precizat că obiectivul principal al întâlnirii a fost identificarea măsurilor necesare pentru finalizarea la termen a proiectelor PNRR, în special în domeniile dezvoltării, mediului și educației, astfel încât investițiile să fie finalizate până la sfârșitul lunii august.

El a subliniat că respectarea termenelor asumate este “esențială” pentru evitarea pierderii fondurilor europene alocate, arătând că PNRR reprezintă „o oportunitate majoră pentru dezvoltarea și modernizarea comunităților locale”.

PĂSTRĂV a solicitat celor 114 Primării sucevene să transmită informații complete și actualizate privind stadiul proiectelor, inclusiv gradul de execuție, termenele estimate de finalizare, sumele decontate, graficele de lucrări asumate de constructori și fotografii recente din teren.

În vederea raportării corecte, primarilor li s-a recomandat organizarea unor analize împreună cu proiectanții, constructorii, diriginții de șantier, managerii de proiect și consultanții implicați.

Situația centralizată de la nivel județean și național va sta la baza discuțiilor tehnice programate în această săptămână, în pregătirea următoarei runde de negocieri dintre România și Comisia Europeană privind stadiul implementării proiectelor finanțate prin PNRR.

CITEȘTE ȘI

Bolojan a inaugurat o creșă la Suceava și a semnat contractul autostrăzii Pașcani – Suceava

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!

Distribuie

Picture of Bogdan Diaconița

Bogdan Diaconița

Poate te interesează

Preotul Constantin Necula la Mănăstirea Moldovița : „M-a întrebat o doamnă ce să facă cu copiii ei, că stau prea mult pe telefon”

Podul dintre Cornu Luncii și Mălini va fi demolat și reconstruit

Harșovschi reamintește că o parte dintre proiectele anunțate de Rîmbu sunt finalizate din mandatul lui Lungu

Cosmonautul Dumitru Prunariu, Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni

Sugerate