Consiliul Județean Suceava participă, în aceste zile, în premieră, la TTG Travel Experience, un târg dedicat industriei turismului și promovării destinațiilor turistice, organizat la Rimini – Italia.

Evenimentul reunește expozanți din 75 țări, în prima zi fiind înregistrați peste 30 mii vizitatori.
Consiliul Județean Suceava este prezent, în calitate de co-expozant, în cadrul standului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, alături de operatori economici, organizații de management al destinațiilor și reprezentanți ai industriei hoteliere.
Vicepreședintele NICOLAE ROBU, prezent la târg, a declarat că participarea la TTG Travel Experience reprezintă o oportunitate de creștere a vizibilității județului Suceava pe piața turistică italiană și internațională, de promovare a potențialului turistic al Bucovinei și de dezvoltare a unor noi oportunități de colaborare și promovare în domeniul turismului.
CITEȘTE ȘI
Județul Suceava la Târgul de Turism Tour & Travel din Varșovia