Organizația Județeană PSD Suceava va analiza, în următoarea ședință a Biroului Permanent Județean, absențele consilierilor social-democrați de la ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Suceava, precum și sancțiunile care se impun, potrivit statutului partidului.

3 dintre cei 10 consilieri locali PSD – DORIN ACHIȚEI, ROXANA CIORNEI și DAN CUȘNIR – au lipsit, deși partidul ceruse prezența tuturor pentru votarea reducerii abonamentului pentru parcările de reședință de la 500 la 100 lei pe an.
Președintele PSD Suceava GHEORGHE ȘOLDAN a precizat că fiecare caz al consilierilor absenți va fi analizat individual, cu respectarea procedurilor statutare, dar a adăugat că “partidul va fi ferm, deoarece deciziile PSD nu sunt facultative, în condițiile în care atât primarul RÎMBU, cât și viceprimarul CUȘNIR au ajuns în aceste funcții candidând pe listele PSD”.
Mesajul lui ȘOLDAN a fost clar : “Dacă nu le place, pot să meargă la ce partid vor !”
Solicitarea conducerii PSD de diminuare a abonamentului de parcare vine în contextul în care, în luna decembrie anul trecut, consilierii PSD, alături de cei din PNL, au votat majorarea abonamentului de la 100 la 500 lei anual.
Altfel spus, acum ei sunt solicitați să voteze exact invers decât au făcut-o în urmă cu 10 luni, ȘOLDAN spunând că “PSD nu poate gira decizii care îi împovărează pe oameni”.
Reamintim că primarul VASILE RÎMBU, ales în 2024 pe listele PSD, a fost suspendat din partid din cauza apropierii de PNL, iar mai mulți consilieri locali, în special viceprimarul DAN CUȘNIR, sunt vizați de aceeași sancțiune.
CITEȘTE ȘI
Cușnir condamnă „alianța nenaturală” PSD – PNL din CL Suceava și rămâne alături de Rîmbu