Începând din luna septembrie, în municipiul Suceava va începe o acțiune de informare și verificare a proprietarilor de câini, cu scopul de a crește respectarea legislației privind deținerea animalelor și de a reduce abandonul câinilor pe domeniul public.

Acțiunea va fi desfășurată de o echipă mixtă, formată din reprezentanți ai Primăriei, Poliției Locale, Adăpostului Public și Direcției Sanitare Veterinare.
În cadrul verificărilor vor fi urmărite principalele obligații ale proprietarilor de câini : identificarea prin microcip, existența carnetului de sănătate, efectuarea și valabilitatea vaccinării antirabice, precum și sterilizarea câinilor de rasă comună.
Administrația locală a precizat că, începând din septembrie, vor fi disponibile microcipări și sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună.
Echipele de control vor înmâna notificări și înștiințări proprietarilor care nu sunt în legalitate și îi vor îndruma către aceste servicii gratuite.
Persoanele care – după expirarea termenului acordat pentru conformare – vor refuza să intre în legalitate, vor fi reverificate, iar, în cazul menținerii neregulilor, vor fi amendate de către Poliția Locală Suceava.
Microciparea și sterilizarea câinilor de rasă comună reprezintă obligații legale încă din anul 2013, însă există încă numeroase cazuri în care legislația nu este respectată.
CITEȘTE ȘI
Primăria Suceava împrumută peste 13 milioane lei pentru co-finanțarea unor proiecte europene