Primarul municipiului Suceava VASILE RÎMBU continuă licitația pentru locurile de parcare de domiciliu în pofida solicitării lui GHEORGHE ȘOLDAN de a reanaliza aceste proceduri.

Vinerea trecută – după ce a anunțat suspendarea din PSD a lui RÎMBU timp de 6 luni – ȘOLDAN a precizat că „în campania electorală din 2024, echipa PSD a promis că nu vor fi locuri de parcare cu plată”.
ȘOLDAN a cerut primarului RÎMBU și consilierilor locali PSD să revadă proiectul respectiv, astfel încât “să răspundă așteptărilor oamenilor”.
În replică, VASILE RÎMBU a anunțat că pe 31 martie, la ora 17, va fi organizată procedura de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu aferente străzilor 6 Noiembrie și Mărășești.
Pentru a se putea înscrie la licitație, riveranii trebuie să aibă achitate toate datoriile către bugetul local.
În parcările de domiciliu se atribuie, contra cost, câte un loc pe locuință, între orele 16 – 8 de luni până vineri și permanent în weekend, pentru autovehicule sub 3 tone, lungime maximă 5 metri și capacitate de până la 9 persoane.
În intervalul orar 8 – 16 parcarea este gratuită pentru toți, cu excepția parcărilor în regim mixt, care funcționează cu plată orară.
Licitarea locului de parcare se face prin intermediul hărții Sistem Informațional Geografic – prețul de pornire al licitației este de 500 lei pentru un an, pasul minim de licitație 50 lei, iar pasul maxim 150 lei.
În prima etapă de licitație online participă doar rezidenții cu domiciliul în municipiul Suceava, iar în următoarea etapă și cei cu viză de flotant sau proprietarii de al doilea vehicul.
CITEȘTE ȘI
AUDIO / Regenerarea urbană întârzie în cartierul sucevean Obcini