Boboteaza a fost sărbătorită, în acest an, cu restricţii impuse de pandemie.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a oferit credincioșilor prezenți la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou 20 mii sticle cu Agheasmă Mare.
În curțile bisericilor, apa sfințită a fost oferită tot din butoaie cu robinete, la fel ca în anii anteriori.
Conducerea Arhiepiscopiei a rugat participanții la liturghii să respecte măsurile anti coronavirus, adică să poarte măști de protecție și să păstreze distanțarea fizică, dar nu întotdeauna s-a întâmplat acest lucru.
Crucile de gheață nu au fost montate la toate lăcașurile de cult, deoarece vremea a fost caldă în ultima perioadă.