full screen background image

Vară cu Școală de vară

Maria Adriana Nichitean, directoarea școlii de vară ”Dezvoltare personală prin sport” și Maria Pavelescu, membră a Asociației Consiliului de Administrație al Educatorilor Suceveni au fost invitatele Luisei, la After Morning.

20160811_114653
Jocuri, concursuri, activități reacreative sau despre cum să-ți petreci altfel vacanța la Școala de vară!
„O școală de vară care, credem noi, poate trezi interesul atât elevilor mititei, de clasele 1-8, cât și elevilor de liceu și studenților.

Și asta deoarece elevii de liceu și studenții sunt și ei implicați ca voluntari ai acestei școli de vară.

Din proprie inițiativă vin la Asociația noastră iar cei mititei vin dirijați de părinții care își doresc să le ocupe timpul altfel în această vacanță lungă sau scurtă, depinde cum privim vacanța de vară”, a precizat Maria Adriana Nichitean

În ceea ce privește Școala de vară pentru profesori, aflată și ea la ce-a de 14 -a ediție, Maria Pavelescu a spus:

„Cadre didactice din județ vin și află informații despre cum să acceseze fonduri, exemple de succes ale proiectelor europene, se întâlnesc cu persoane din Europa cu care pot stabili parteneriate și învață o mulțime de lucruri despre cadre didactice care fac lucruri deosebite.”

Școala de vară începe pe 15 august.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *