Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea căminului studențesc al Universității Ștefan cel Mare Suceava din comuna Moara.
Finanțarea se va face de la bugetul de stat, din venituri proprii ale USV și din alte surse.
În perioada următoare se vor achiziționa serviciile de proiectare, apoi va fi întocmit proiectul tehnic în vederea derulării licitației de execuție.
Viitorul cămin studențesc va asigura 824 locuri de cazare în camere cu grup sanitar propriu și va avea săli de lectură, oficiu pentru preparare hrană și spălătorie.
În ultimii ani, numărul insuficient de locuri de cazare a reprezentat un impediment important în dezvoltarea Universității sucevene, care a fost nevoită să apeleze la protocoale de cazare cu școli, licee sau cu mediul privat.