Primarul municipiului Suceava ION LUNGU speră ca, pe 15 octombrie, să fie deschis cel de-al 2 –lea tronson al rutei alternative Suceava – Botoșani, pe strada Apeductului.
El a declarat astăzi că – odată cu finalizarea acestor lucrări – vor putea fi folosite, până la finalizarea tronsonului cu viaduct peste calea ferată, 2 variante provizorii pentru trafic ușor și greu.
ION LUNGU a mai adăugat că, în prezent, se lucrează la montarea stâlpilor pentru iluminatul public, urmând să fie configurat și sensul giratoriu la intersecția străzilor Calea Unirii cu Traian Vuia.
PE ACEEAȘI TEMĂ:
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA!