Operatorii de salubritate Diasil și Ritmic Com au încheiat cu 5 luni înainte de termen montarea punctelor ecologice de colectare în municipiul Suceava.
În toate cartierele au fost amplasate 100 de puncte îngropate și 100 semiîngropate.
Viceprimarul LUCIAN HARȘOVSCHI a declarat că – dacă până acum capacitatea maximă zilnică de colectare era de 1.200 metri cubi – noile pubele permit colectarea a 2 mii metri cubi.
El a adăugat că în preajma amplasamentelor vor fi montate camere video de supraveghere, astfel încât să fie respectată colectarea selectivă.