full screen background image

Târgul de nunţi „TREND MARIAJ”, la Shopping City Suceava

Viitorii miri sunt invitați în perioada 12 – 14 februarie, la cea de-a treia ediție a târgului de nunți ”Trend Mariaj” din incinta Shopping City Suceava, pentru a descoperi ultimele tendințe pentru cel mai important moment din viața lor. Nunta este evenimentul la care stilul, emoțiile și distracția se reunesc pentru a crea cele mai frumoase amintiri din viața îndrăgostiților, așa încât merită gândită în cele mai mici detalii, pentru a fi cu adevărat memorabilă.

 

afis targ nunti

La ”Trend Mariaj” ai șansa să te întâlnești cu cei mai buni specialiști în domeniu și să alegi ceea ce se potrivește cel mai bine nunții voastre.

 

 

Până în prezent, peste 20 de expozanți au confirmat faptul că îi așteaptă pe viitorii însurăței la târgul de nunți din incinta centrului comercial pentru a le oferi cele mai bune sfaturi în materie de nunți.

 

 

Așadar, fie că îţi doreşti să pui la punct ultimele detalii, ori să alegi o gamă variată de servicii, ”Trend Mariaj” este locul în care dorințele tale vor prinde contur.

 

 

În cadrul târgului organizat de Shopping City Suceava vor fi prezentate numeroase modele de rochii de mireasă, precum și costume de mire de la clasic până la modern sau ”made to measure”, așa încât fiecare să își găsească ținuta perfectă.

 

 

De altfel, nelipsite vor fi şi celelalte elemente esenţiale pentru o nuntă unică: verighete, pachete foto-video, decoraţiuni si aranjamente florale, invitații, torturi și prăjituri, masă cu fructe, sonorizare, DJ și formații, dar și destinații atractive pentru luna de miere.

 

 

Duminică, 14 februarie, sucevenii sunt invitați să admire o prezentare de modă cu o varietate de rochii de mireasă si costume de mire și să se distreze la un spectacol cu muzică live de excepție, susținut de artiști locali de seamă care vor aduce în fața publicului o parte din atmosfera de nuntă.

 

 

 

Pe întreaga durată a târgului vor fi surprize şi premii pentru vizitatori. Astfel, cei care participă la târgul de nunţi şi se înscriu la tombola specială au şansa de a câştiga o serie de premii importante puse în joc pentru viitorii miri.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza