Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Consiliul Regional Cernăuți, Universitatea Ștefan cel Mare, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina și Inspectoratul Școlar organizează în această săptămână tabăra de creație pentru elevii de etnie română din regiunea Cernăuți cu rezultate deosebite la învăţătură.
Proiectul are în vedere familiarizarea celor 36 de elevi invitați cu tradiţiile şi obiceiurile locale.
Tabăra se desfășoară în cadrul a 3 ateliere de creație, respectiv pictură pe sticlă, încondeiere ouă și ceramică.
În afară de acestea, vor avea loc și acțiuni reunite, care vizează vizitarea unor obiective turistice și culturale din județ.