full screen background image

Sute de litri de combustibil furate la Salcea

 

La data de 10.09.2015, ora 09.30, Poliția orașului Salcea a fost sesizată de un localnic de 39 de ani, despre faptul că, în noaptea de 09/10.09.2015, persoane necunoscute au pătruns în curtea  unei societăţi comerciale din localitate și au sustras carburant de la mai multe vehicule parcate.

 

motorina1

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 09/10.09.2015, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare, persoane necunoscute au sustras aproximativ 700 litri de motorină din rezervoarele a trei autovehicule aflate în curtea societății.

 

 

Persoana vătămată a fost instruită de polițiști cu câteva zile înaintea comiterii faptei cu privire la asigurarea bunurilor și luarea măsurilor de pază și protecție.

 

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza