Consilierii județeni suceveni vor dezbate, în ședința de mâine, repartizarea din fondul de rezervă a 400.000 de lei pentru municipiul Vatra Dornei.
Banii urmează să fie folosiți pentru achiziționarea de combustibil lichid pentru centrala termică a stațiunii.
Acest obiectiv, vechi de 12 ani, funcționează cu două cazane pe rumeguș și unul care utilizează combustibil lichid.
În cazul temperaturilor atmosferice scăzute, pentru a asigura căldură în apartamente și hoteluri, este necesară și pornirea cazanului cu combustibil lichid, cu un consum de 500 de litri pe oră.
La sistemul centralizat de energie termică din Vatra Dornei sunt racordate 2.400 de apartamente, 14 instituții publice și 56 de agenți economici din domeniul turismului.