Spitalul Județean Suceava a fost inclus de Ministerul Sănătății pe lista celor 10 spitale din țară care vor beneficia de o primă tranșă simbolică de vaccinuri anti coronavirus BioNTech și Pfizer.
După ce Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat 23 decembrie ca dată probabilă pentru acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccin, se estimează primirea vaccinului în România în perioada 26 – 31 decembrie.
Centrul național de primire și stocare al dozelor de vaccin este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino din București.
În această perioadă se desfășoară activitățile de training a personalului vaccinator.