MIRCEA BĂLȘOIANU, singurul maestru coșar din România școlit în Italia, Federația Rusă, Germania și SUA ține cursuri la Suceava astăzi și mâine.
El prezintă un curs intensiv pentru construcția șemineelor și racordarea acestora la coșurile de fum, organizat de Asociația Hornarilor, Constructorilor de Coșuri de Fum și Șeminee.
Locurile sunt limitate la 20, iar cursul presupune atât o parte teoretică dar și una practică.
La curs este prezent și maestrul sobar TUDOR BURAC din Republica Moldova, care este lector la Centrul de pregătire din Reghin.
La finalul acestor cursuri va avea loc prima ediție a Zilei Sobarului și Șemineistului din România, unde vor fi prezenți aproximativ 40 de membri din toată țara.