Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis parlamentarilor suceveni o serie de amendamente privind Legea salarizării unitare.
Liderul sindical GIANI LEONTE afirmă că programul de guvernare aprobat de Parlament prevede o creştere a salariilor cu 20 %, începând de la 1 iulie şi cu 30 % de la 1 ianuarie 2018, iar în proiectul legii se propune ca prima tranşă de majorare, în proporţie de 50 %, să se acorde de la data de 1 ianuarie 2018.
El spune că astfel se produce o diminuare cu 6 % a majorărilor salariale şi, ceea ce este mai grav, provoacă în rândul salariaţilor din sistemul de învăţământ o stare de neîncredere şi suspiciune.
O altă problemă semnalată de sindicalişti este poziţionarea în grila de salarizare a funcţiilor didactice, care este nemulţumitoare.
De asemenea, sindicaliștii semnalează propunerea anormală ca un număr apreciabil de indemnizaţii de conducere să fie inferioare salariilor de bază pentru funcţiile didactice de predare.