În data de 7 aprilie, sub genericul România Centenară (1918-2018), Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, organizează Simpozionul cu participare internațională dedicat Zilei Bibliotecarului, ediția I, intitulat Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în Bucovina. Manifestarea va avea loc în Aula Magna, corpul A, parter, începând cu ora 9:00.
În cadrul simpozionului vor susține comunicări profesori din învățământul universitar și preuniversitar, învățători, bibliotecari, documentariști, muzeografi, scriitori, informaticieni din diverse instituții de învățământ și instituții de cultură din municipiul Suceava și regiunea Cernăuți: Institutul „Bucovina” al Academiei Române, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Universitatea Bucovineană de Stat de Medicină din Cernăuţi, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Muzeul Bucovinei din Suceava, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, Biblioteca Ştiinţifică a Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Suceava, Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava, colegii, licee și școli gimnaziale din partea de sud a Bucovinei.
Evenimentul va include vernisajul unei expoziții inedite cu publicații editate la Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cărți semnate de autori bucovineni de diferite etnii și aflate în colecțiile Bibliotecii USV, iar elevii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor expune diverse miniaturi: text miniat, decoraţie manuscris și decor copertă.