Serena și Cortes se întreabă ”Ce-ți face inima?” în cel mai nou single lansat.
”Serena este o fată cu vise mari, foarte ambițioasă, empatică și perseverentă. Totodată Serena este un univers, o călătorie în lumea mea muzicală. Ce urmează pentru mine? Am pe rol foarte multe proiecte, implicit proiecte pentru piața internațională cât și pentru cea românească”, a încheiat solista, care se bucură de succes în lumea muzicală. Și pentru că piesa este un featuring, am vrut să aflăm și părerea lui Cortes despre această colaborare și cum s-a nascut ea.
”Piesa Serenei este făcută de Kastha John și de Cristi Pascu, iar eu, fiind prieten cu ei, am colaborat și o vom mai face, iar la un moment dat mi-au arătat această piesă în timp ce ne aflam la un prieten comun. Mi-a plăcut melodia iar a doua zi le-am scris partea mea de versuri, le-am trimis și uite așa s-a legat. Ei au făcut-o și eu am avut doar un mic aport, strofa rap care mi se pare că se potrivește foarte bine pe piesă. Pe Serena o știam, ne-am mai intersectat și pur și simplu s-a intampat să colaborăm, mai ales că mie când îmi place o piesă reacționez imediat”, spune Cortes.
CITEȘTE ȘI
RAREȘ, THEO ROSE ȘI DOMINO ÎȘI DAU ÎNTÂLNIRE ,,SÂMBĂTĂ SEARĂ”
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!