Pensiunea Casa Casian din Sadova a fost amendată de Direcţia de Sănătate Publică Suceava cu 5 mii de lei deoarece adăpostea un cămin ilegal de bătrâni.
După cercetările demarate de Polițe, inspectorii sanitari au descoperit că unitatea funcționa fără autorizaţie.
Conducerea DSP a precizat, în completare, că în interior condițiile de curățenie și igienă erau bune, fiecare camera având grup sanitar propriu.
În locația respectivă – înregistrată la Primărie ca pensiune fără activitate comercială – erau cazate 16 persoane vârstinice, dintre care 6 imobilizate la pat.
Tratamentul medical era administrat de familia proprietarului pensiunii.
Din datele de anchetă rezultă că bătrânii plăteau, din pensie sau prin intermediul unor membri ai familiilor, sume cuprinse între 1.000 şi 1.300 de lei lunar, bani care nu erau fiscalizați.