Având în vedere valorile de trafic crescute în această perioadă, înregistrate în special pe Drumul Național 17 Suceava – Vatra Dornei, polițiștii recomandă șoferilor care tranzitează județul să utilizeze rutele alternative de tranzit.
Este vorba despre DN 17A Sadova – Palma – Sucevița – Marginea – Rădăuți spre Siret sau Suceava și DN 17B Vatra Dornei – Broșteni – Poiana Largului – județul Neamț.
Utilizarea rutelor alternative se recomandă pentru fluidizarea și decongestionarea traficului rutier pe DN 17, pentru evitarea supraaglomerării și a blocajelor în trafic, dar și pentru reducerea timpului de deplasare a șoferilor aflați în tranzit.
Pentru asigurarea fluidității traficului rutier, peste 100 polițiști rutieri și de ordine publică acționează zilnic în teren, pe drumurile europene, naționale și județene din Suceava.