Casa Corpului Didactic Suceava implementează proiectul PRO EDUCAȚIE ! – Măsuri educaționale integrate pentru stimularea accesului la educație a copiilor aparținând unor grupuri vulnerabile, cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.
Unitățile asociate sunt Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială Specială Sf. Stelian Rădăuți și Școala Gimnazială Dimitrie Vătămăniuc Sucevița.
Valoarea totală a proiectului este de 4.793.866 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 4.074.786 lei.
Obiectivul general al proiectului constă în prevenirea și diminuarea părăsirii timpurii a școlii pentru 543 de preșcolari și elevi prin măsuri educaționale integrate, stimularea accesului egal și participării active a copiilor la învățământ.
Sustenabilitatea programelor educaționale va fi asigurată prin dezvoltarea de parteneriate cu organizații locale relevante și organizarea unui workshop pentru facilitarea diseminării, transferului și valorificării bunelor practici asimilate în cadrul proiectului la nivel local și regional cu implicarea a 50 participanți.
Proiectul se va încheia în mai 2021.