Centrul Cultural Bucovina ar putea organiza programe cultural-artistice zilnic între orele 17 – 19 în municipiul Suceava.
Vicepreședintele Consiliul Județean NICULAI BARBĂ a precizat că, pentru început, acestea vor avea loc în parcul central și pe esplanada Casei de Cultură, urmând ca ulterior să fie organizate și la Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul de Istorie și Hanul Domnesc.
El a spus că va solicita avizul Direcției de Sănătate Publică, pentru a vedea ce restricții trebuie respectate în ceea ce privește participarea publicului.
Evenimentele vor consta în momente de interpretare la diferite instrumente, muzică clasică și populară, precum și spectacole de teatru de păpuși.
BARBĂ a lansat o provocare Universității Ștefan cel Mare, Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu, Teatrului Matei Vișniec și tuturor celor care vor să participe la proiect să se implice în organizarea spectaclel.