Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava a implementat proiectul Dezvoltarea politicii forestiere din România, care a urmărit elaborarea unei viziuni și a unui set de principii care să stea la baza unei noi politici forestiere naționale.
Proiectul coordonat de conferențiar univ.dr.ing. LIVIU NICHIFOREL menționează că “această carență este reflectată într-o evidentă tensiune socială, implicând toate grupurile interesate și afectate de gestionarea pădurilor : proprietari privați, administrație silvică de stat și privată, firme de exploatare și industrializare, organizații de protecția mediului și societatea civilă”.
Proiectul derulat de universitarii suceveni s-a concretizat în elaborarea documentului Viziune și principii de dezvoltare a politicii forestiere 2020 – 2030.
Documentul a fost supus unui proces de consultare și dezbatere publică, la care au luat parte 29 de organizații și 31 de specialiști din diferite organizații de profil.