Astazi a fost inaugurată cursa de Veneția de pe aeroportul Suceava.
Cursele sunt operate de Wizz Air cu frecvența de două ori pe săptămână.
Prezent la aeroport, presedintele CJ Suceava GHEORGHE FLUTUR a avut discutii cu pasageriI si a făcut o analiză operativă în teren cu conducerea aeroportului.
Cu acest prilej s-a stabilit derularea, începând de luni, a unor măsuri privind confortul pasagerilor si dezvoltarea infrastructurii aerogarii.
FLUTUR spune că va organiza intalniri cu reprezentantii structurilor de turism si cu conducerea aeroportului, pe de o parte, precum si cu mediul de afaceri, pe de alta parte.
“Cred ca e nevoie de pachete turistice, atractive pentru turisti, care sa vina in Bucovina, iar de la investitorii autohtoni si din toata zona ma astept sa se organizeze pentru a dezvolta servicii pe orizontala, cum ar fi deschiderea de curse aeriene de linie sau charter, precum si la organizarea de trasee cu autocare sau microbuze catre obiectivele turistice din Bucovina si din zona, cu preluarea direct de la Aeroport a pasagerilor” a precizat el.