Primele autovehicule electrice vor ajunge în municipiul Suceava în următoarele 6 luni, în baza unui proiect cu fonduri elvețiene.
Este vorba despre 11 autoturisme și 2 furgonete electrice, licitația fiind câștigată de o firmă bucureșteană, după cum a precizat astăzi primarul ION LUNGU.
El a adăugat că primele 14 prize de încărcare pentru autovehiculele electrice au fost montate în zonele cu trafic intens din oraș.
LUNGU a mai menționat că o altă licitație, pentru 2 autoutilitare electrice care vor fi folosite de Direcția Domeniului Public, este la stadiul de contestații.