Primele 5 autobuze electrice intrate în dotarea societății TPL circulă pe trasee din Burdujeni Sat, Ițcani și Zamca.
Autobuzele de capacitate mică Karsan Jest Electric pot circula o zi întreagă, având o autonomie de 165 kilometri, după care noaptea acumulatorii sunt încărcați.
Vehiculele au fost achiziționate de Primăria Suceava din economiile făcute la implementarea proiectului pe fonduri elvețiene referitoare la transportul ecologic.
Alte 45 de autobuze de capacitate mare și mică urmează să fie achiziționate în baza aceluiași proiect.