Primarul municipiului Suceava ION LUNGU s-a întâlnit astăzi cu directorii si contabilii șefi ai unităților de învățământ, principalele subiecte abordate fiind colaborarea pentru atragerea de fonduri europene și funcționarea din punct de vedere energetic al școlilor în această iarnă.
Pe fonduri europene s-au purtat discuții în domenii precum digitalizarea, reabilitare clădirilor prin eficiență energetică, modernizare clădiri învățământ dual, construire săli de sport și grădinițe noi.
LUNGU a precizat că, în domeniul digitalizării, va fi creată o platformă comună, prin care să se faciliteze colaborarea între unitățile de învățământ si Primărie.
Referindu-se la realizarea de economii la cheltuielile cu energia electrică si gazul metan, primarul Sucevei a cerut directorilor de școli să renunțe, unde este cazul, la contractele de închiriere a unor spații, consumurile energetice fiind mai mari decât sumele se care încasează din închirieri.
ION LUNGU a precizat că – începand de anul viitor – dacă nu se reglementează problema prețului la gaz metan, toate școlile vor fi încălzite în sistem centralizat.
“Nu se pune problema să restricționăm activitatea la școli, dar nici nu putem consuma din punct de vedere energetic fără număr, pentru că plătește Primăria” a conchis el.
CITEȘTE ȘI
Întâlnire a elevilor Școlii Gimnaziale nr. 3 Suceava cu actorii Teatrului Matei Vișniec
DĂ-NE FOLLOW PE INSTA!