full screen background image

Premierul ORBAN a supervizat importante investiții în rețelele de gaze naturale din județul Suceava

Premierul LUDOVIC ORBAN a efectuat astazi o vizită pe mai multe șantiere din județul Suceava, la invitația președintelui Consiliului Județean GHEORGHE FLUTUR.

Primul ministru a fost însoțit de ministrul Agriculturii ADRIAN OROS, ministrul Transporturilor LUCIAN BODE și ministrul Culturii BOGDAN GHEORGHIU.

 

Ei au vizitat terminalul  2 al aeroportului Suceava, autobaza electrică din municipiul reședință și au inaugurat, la Moara, rețeaua de gaze naturale.

 

LUDOVIC ORBAN a declarat că, în următorii 7 ani, va fi alocată, din fonduri europene, suma de 1 miliard euro pentru realizarea proiectelor de gaze naturale.

ORBAN a anunțat, de asemenea, extinderea magistralei de gaze naturale de la Pojorâta la Vatra Dornei, prin Pasul Mestecăniș.

 

Investițiile finanțate de Transgaz vor închide inelul de alimentare din zona de nord a țării.

Conducta de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei a fost declarată proiect de importanţă naţională.

Prin realizarea conductei se va asigura alimentarea localităţilor Vatra Dornei, Iacobeni, Dorna Arini, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor şi Fundu Moldovei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *