full screen background image

Polițiștii de frontieră au folosit armamentul pentru a reține doi traficanți de țigări

 

Ieri, 3 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

 

 

Astfel, în jurul orei 22.00, ei au observat  în apropierea graniţei cu Ucraina, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

 

 

Imediat poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă.

 

 

Pentru reţinerea persoanelor care nu s-au supus somaţiilor, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

 

 

Astfel, polițiștii de frontieră au reţinut doi cetățeni ucraineni, care ulterior au fost identificați ca fiind Valeri S., în vârstă de 30 de ani și Ivan H., de 31 de ani.

 

 

Imediat au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în urma verificării zonei, au fost descoperite două colete care conţineau 2.000 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.

 

 

Țigările în valoare de 22.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar celor doi ucraineni, polițiștii de frontieră le-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

 

Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea soluționării legale.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *