Duminică seara, Poliția Milișăuți au fost sesizată prin 112 că în localitate este organizată o petrecere privată unde nu sunt respectate regulile de distanțare socială.
O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, unde a constatat că într-o sală era organizată o petrecere la care participau 25 persoane.
Administratorul unității a indicat că petrecerea a fost organizată de către un localnic de 31 ani, iar la petrecere participă membrii familiei acestuia și alte rude apropiate.
Polițiștii au întrerupt petrecerea, iar organizatorul și participanții au înțeles să se supună legitimării și să părăsească incinta.
Organizatorul petrecerii și participanții au fost sancționați contravențional.