Peste 5 mii de liceeni din județul Suceava au început astăzi examenul de bacalaureat, cu proba scrisă la limba și literatura română.
În județ funcționează 16 centre de examen.
Marți se va desfășura, acolo unde este cazul, proba scrisă la limba și literatura maternă, miercuri proba obligatorie a profilului, iar joi proba la alegere a profilului și specializării.
În acest an, probele de evaluare a competențelor de comunicare orală s-au desfășurat în februarie.
Rezultatele la BAC vor fi afișate pe 4 iulie, în aceeași zi urmând să fie depuse și contestațiile.
Rezultatele definitive vor fi anunțate pe 9 iulie.