În perioada 13-15 august a avut loc manifestarea Povești medievale la Cetatea de Scaun a Sucevei, organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava.
În cele trei zile, au fost spectacole cu foc, plimbări cu cai, şcoli de lupte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, dansuri medievale, facepainting medieval, baloane uriașe de săpun, meșteri artizani, cursuri de șoimărit.
Cei care au vizitat Cetatea în perioada 13 – 15 august au vizionat piesa de teatru ”Apus de Soare” în distribuția Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani, dar și concertul Trupei Hara, de pe zidurile Cetății de Scaun.
Chef Cătălin Scărlătescu a gătit delicii culinare cu savoare medievală.
Au pășit pragul Cetății 23.710 de vizitatori, iar încasările obținute din vânzarea biletelor au fost de 167.800 lei.