Pelerinajul de la Mănăstirea Hagigadar de lângă Suceava – care trebuia să se desfășoare la acest sfârșit de săptămână – a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.
De asemenea, nu va mai fi organizată masa de hram după slujba arhierească de duminică.
Arhiepiscopia Bisericii Armene din România a informat că vor fi oficiate doar slujbele religioase de către episcopul DATEV AGOPIAN, cu respectarea măsurilor sanitare.
Potrivit tradiției de până acum, de hramul Adormirii Maicii Domnului, mănăstirea Hagigadar se transforma în loc de pelerinaj atât pentru armenii din întreaga Europă, cât și pentru credincioșii locali.