Mii de credincioși din țară și străinătate vor fi prezenți la Putna și Cacica cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.
Hramul mănăstirii Putna, ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare, reprezintă un eveniment nu numai în viața monahală, ci și în ceea ce privește spiritualitatea, istoria şi cultura românească.
Liturghia va fi oficiată de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților PIMEN alături de starețul MELCHISEDEC VELNIC.
La pelerinajul de la Basilica Minor din Cacica va participa episcopul de Iași PETRU GHERGHEL, alături de înalte fețe bisericești.
La liturghie vor celebra episcopi şi aproape 100 de preoţi, iar la final icoana Maicii Domnului va fi purtată în procesiune în jurul bisericii şi vor fi binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.