full screen background image

Patru persoane reţinute în flagrant în timp ce sustrăgeau motorină dintr-un tren internaţional de marfă

Marţi, 26 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, un echipaj al poliţiei de frontieră de la Sectorul PF Siret, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat în apropiere de localitatea Dorneşti un microbuz care staționa lângă linia ferată.

 

2

La scurt timp lângă microbuz a oprit un tren ucrainean de marfă, care circula către localitatea Vicşani.

 

 

Din tren au coborât trei persoane care, împreună cu conducătorul maşinii au început să sustragă, din rezervorul locomotivei, carburant pe care l-au depozitat în mai multe recipiente.

 

 

Poliţiştii de frontieră au acţionat conform procedurilor legale în vigoare, fiind reţinuţi trei cetăţeni ucraineni cu vârste cuprinse între 26 şi 35 ani (mecanic locomotivă, ajutor mecanic locomotiva şi şef de manevră) şi un cetăţean român în vârstă de 23 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.

 

 

La controlul efectuat asupra microbuzului, au fost descoperite patru recipiente în care se aflau 720 litri de combustibil (motorină), care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

 

 

Cei trei cetăţeni ucraineni sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, iar cetăţeanul român pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.

 

 

Totodată, autoturismul cu care urma să fie transportată motorina a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră pentru continuarea cercetărilor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza