Consiliul Local Suceava a avizat proiectul referitor la modificarea valorii contractului pe fonduri europene de creștere a eficienței energetice a clădirii Primăriei.
Deoarece la precedentele două licitații nu s-a prezentat nicio firmă, municipalitatea a decis creșterea valorii contractului de la 7 milioane și jumătate la 9 milioane lei.
Investiția prevede izolarea pereților, schimbarea tâmplăriei, înlocuirea pereților tip cortină și modernizarea instalațiilor termice și electrice.
Durata de realizare a investiției este de 2 ani.