full screen background image

Numeroase manifestări de Zilele municipiului Fălticeni, între 13 – 28 iulie

Manifestările prilejuite de Zilele municipiului Fălticeni se vor desfășura în perioada 13 – 28 iulie.

În prima zi, în sala de sport Gabriel Udişteanu va debuta turneul de tenis de masă Amatur, iar pe terenurile bazei de agrement Nada Florilor – cupa orașului la tenis de câmp.

Pe 14 iulie de la ora 17, Galeria Oamenilor de Seamă va găzdui Colocviul Vasile Lovinescu, în timp ce pe 18 iulie de la ora 14 la Biblioteca Municipală se va desfășura evenimentul Muzeul Fălticenilor – 110 ani de la înființare.

Pe 19 iulie, la Casa de Cultură, va începe concursul de folclor Şezătoarea copiilor, de la ora 17 la baza de agrement vor fi premiați elevii olimpici, iar de la ora 18 se va derula, pe străzile centrale, o procesiune religioasă.

În aceeași seară, pe scena amplasată în piața centrală vor fi programate spectacole de muzică populară și concerte cu SCARLET AURA, LOS ANONIMOS și 3 SUD EST.

Zilele Fălticeniului vor continua pe 20 iulie cu sărbătorirea cuplurilor de aur și spectacole folclorice, atât la baza de agrement, cât și în centru.

Pe 21 iulie vor avea loc un meci de fotbal old-boys, precum și spectacole folclorice și de muzică ușoară cu DELIA RACU, NICK N&D, VLĂDUȚA LUPĂU și ARGATU’.

În fine, pe 28 iulie, în centrul orașului, va fi organizată expoziția de mașini de epocă Roţi legendare – 128 ani de la apariţia primului vehicul în Fălticeni.

Pe toată durata evenimentelor, pe stadionul Nada Florilor va funcţiona un parc de distracţii, iar pe aleea pietonală vor fi organizate Târgul meşterilor populari  şi Târgul de Antichităţi.

 

 

CITEȘTE ȘI

Zilele Fălticeniului, sub semnul măsurilor de protecție anti-COVID

DĂ-NE FOLLOW PE INSTA ȘI FACEBOOK!

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *