Situație extrem de grea la Spitalul Județean Suceava, acolo unde toate cele 20 de paturi de la unitatea de terapie intensivă COVID sunt ocupate.
Conducerea spitalului a informat Prefectura că poate să extindă numărul de paturi în sectorul non – COVID, dar că se confruntă cu o lipsă acută de personal.
Managerul ALEXANDRU CALANCEA a declarat că spitalul nu mai poate face faţă unei creşteri a numărului de bolnavi și că sunt paturi echipate pentru Terapie Intensivă, dar nu există personal.
El a spus că medicii de la ATI şi Boli Infecţioase sunt suprasolicitaţi, pentru că nu au avut timp să se odihnească de când a început pandemia.
CALANCEA a mai explicat că a încercat în repetate rânduri să suplimenteze numărul de medici, inclusiv prin adrese către Ministerul Sănătății, dar că nu a reuşit acest lucru.
Spitalul Județean Suceava este în continuare spital COVID, chiar dacă sunt tratați și bolnavi cu alte patologii.
În prezent, spitalul are 2 Terapii Intensive – una pentru COVID, iar cealaltă pentru pacienţii neinfectaţi.
Dacă se extinde Terapia Intensivă COVID, automat spitalul rămâne fără paturi de reanimare pentru pacienţii neinfectaţi.