Consiliul Local Suceava va aloca bisericilor, în ședința de joi, suma de 986 de mii lei.
Cea mai mare sumă, 300 de mii lei, va ajunge la biserica penticostală Filadelfia pentru continuarea construcției unui centru de zi de asistență socială.
66 de mii lei vor fi direcționate spre parohia Sf. Andrei, iar câte 50 de mii lei vor primi parohiile Izvorul Tămăduirii, Sf. Treime, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Sf. Spiridon, Sf. Cruce, Nașterea Maicii Domnului și Sf. Gheorghe.
Alte alocări din partea Consiliului Local Suceava vor fi pentru parohiile Sf. Vasile cel Mare, Adormirea Maicii Domnului, Înălțarea Domnului, Sf. Vineri, Sf. Ilie, Sf. Mucenic Gheorghe și Sf. Cuvioasă Parascheva.