În ședința de miercuri, consilierii locali suceveni vor vota proiectul referitor la amplasarea Monumentului Unirii pe o parcelă de 50 de metri pătrați situată pe strada Ștefan cel Mare, în apropierea Palatului Administrativ.
Acolo este o parte a parcului care include piațeta Bucovina Înaripată.
În aceeași ședință, va fi demarat concursul de stabilire a soluției artistice pentru acest monument, din juriu făcând parte reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici, Uniunii Arhitecților și ai instituțiilor culturale.
Primele 3 locuri în acest proiect vor beneficia de premii în valoare totală de 10 mii de lei.