Moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava vor fi purtate în pelerinaj prin județ de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Demersul avizat de autoritățile locale și județene prevede că moaștele vor fi așezate într-un automobil cu platformă, care va merge cu viteză redusă pe străzi, astfel încât trecătorii să se poată ruga.
Episcopul vicar DAMASCHIN DORNEANUL a precizat că “moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate cu cinste și cu rugăciune prin mai multe comunități din cuprinsul eparhiei, pentru ca prezența lor să aducă, iarăși, credința că nu suntem singuri și că sfinții ne ocrotesc și se roagă lui Dumnezeu pentru noi”.
Asemenea acțiuni au mai fost organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților de la începutul pandemiei, moaștele fiind purtate pe străzile Sucevei și în curtea Spitalului Județean.