Inspectori de la Ministerul Educaţiei vor derula, de săptămâna viitoare, verificări în cazul celor 332 de transferuri ilegale de la clasele a 9 –a din județul Suceava.
Surse din cadrul ministerului au precizat că se va urmări dacă elevii implicaţi în cazurile de fraudă studiază la liceele unde au fost iniţial repartizaţi şi nu în unităţile unde au fost ilegal mutaţi.
Potrivit acestor opinii, inspectorului școlar general GHEORGHE LAZĂR “i-a fost atrasă atenția” ca nici un elev care a fost transferat în afara legii să nu înceapă şcoala în altă parte decât acolo unde a fost repartizat computerizat.
Luna trecută, după verificări aprofundate, preşedinta comisiei de transferuri, CRISTINA TEODOROVICI, a fost demisă.
Inspectoratul Şcolar a solicitat Ministerului Educaţiei o derogare pentru aprobarea a 102 transferuri din cele aprobate fără bază legală.
Chiar dacă nici acestea nu respectă criteriul mediei de admitere, profesorii sunt de părere că e vorba de cazuri speciale, iar neaprobarea lor ar putea duce la abandon şcolar.