Începând din toamnă, elevilor le va fi permis să folosească telefonul mobil în timpul orelor, însă numai cu acordul cadrelor didactice , și numai în scop educativ, precizează presa centrală.
Decizia a fost luată de ministrul educației, care a aprobat primul document ce stabilește cât se poate de clar atât drepturile, cât și obligațiile elevilor.
Denumit „Statutul elevului” aduce și elemente noi în sistemul educațional, pe lângă deja cunoscutele sancțiuni aplicate elevilor care chiulesc sau dau dovadă de indisciplină în sala de clasă ori în școală.
Astfel, începând din anul școlar, de începerea căruia ne mai desparte doar o lună, elevul, părintele sau tutorele acestuia va avea posibilitatea să conteste o notă dată de profesor, dacă se consideră nedreptățit în vreun fel, în termen de cinci zile de la notare.
Potrivit prevederilor aceluiași statut al elevului, dacă nici de această dată nu este mulțumit de rezultat, școlarul sau părintele său se poate adresa, în scris, conducerii unității de învățământ, care poate dispune reevaluarea lucrării, lucru ce ar urma să fie făcut de două cadre didactice din aceeași specilitate, dar din altă școală decât cea în care învață elevul.