Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava monitorizează modul în care angajatorii respectă măsurile aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme pentru protecţia salariaţilor.
În perioadele cu temperaturi ce depăşesc 37 grade celsius sau temperaturi care, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să reducă intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, să asigure ventilaţia la locurile de muncă și să alterneze perioadele de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
De asemenea, angajatorii trebuie să asigure între 2 și 4 litri de apă minerală pentru fiecare angajat și, acolo unde este cazul, echipament individual de protectie.
În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, vor decide, în acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru sau chiar întreruperea colectivă a lucrului.
Amenzile pentru administratorii care nu respectă aceste prevederi sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 lei.