170 de concurenți din România, Ucraina, Republica Moldova și Marea Britanie participă la cea de-a 38 –a ediție a concursului de interpretare instrumentală Lira de aur de la Suceava.
Deschiderea evenimentului dedicat elevilor este programată vineri la ora 9 la teatrul Matei Vișniec, festivitatea de premiere urmând să se deruleze duminică la ora 11.
Concursul organizat de Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu include secțiunile pian, vioară, instrumente de suflat și percuție.
Trofeul Lira de aur are valoarea de o mie de euro și este acordat de Centrul Cultural Bucovina.