De joi până duminică se vor desfășura, la Gura Humorului, manifestările prilejuite de Zilele orașului, cu concerte în parcul Ariniș.
În prima zi vor fi promovate tinerele talente locale, în seara de 16 septembrie va concerta Loredana, pe 17 septembrie Semnal M și Delia, iar în ultima zi Heaven și Voltaj.
Cu acest prilej se vor desfășura festivalul de grafică satirică și literatură umoristică Umor … la Gura Humorului, festivalul gastronomic Barabula de aur, o paradă a cîinilor de rasă și a cailor, precum și spectacole folclorice.