full screen background image

La USV a avut loc prima etapă a Concursului „Student pentru 1 zi”

Pentru al unsprezecelea  an consecutiv, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava organizează concursul pentru elevi „Student pentru 1 zi”.

Sâmbătă a avut loc prima etapă, care a adunat peste 150 de elevi din clasele a XII-a din județele Neamț, Botoșani și Suceava.

 

Aceștia au susținut probele de concurs la disciplinele istorie, geografie, filosofie, psihologie, limba română, limba engleză, limba franceză, limba spaniolă și limba italiană.

 

A fi „Student pentru 1 zi” a însemnat pentru oaspeții USV nu doar un tur complet de campus, în care au putut vedea laboratoarele de specialitate, activitatea de la Radio USV, Centrul de Natație și Kinetoterapie, Biblioteca USV sau Observatorul Astronomic, ci și un prânz la restaurantul USV, urmat de un spectacol oferit de Casa de Cultură a Studenților – concertul susținut de artiștii Andrei Cicioc și Mihai Boicu.

 

Profesorii coordonatori au participat la atelierul special organizat pentru aceștia, intitulat  Direcțiile educației pentru o nouă revoluție industrială,  moderat de prof.univ.dr. Mihai Dimian, ordonatorul de credite al USV.

 

Toți elevii au primit diplome de participare, iar cei clasați pe podium au plecat acasă cu  premii oferite de USV.

 

Câștigătorii locului I, la fiecare disciplină de concurs, au primit câte un certificat de agrementare, care oferă deținătorilor posibilitatea de a fi studenți ai universității beneficiind de scutirea de plată a taxelor de înscriere și înmatriculare la USV.

 

Pe 21 aprilie va avea loc cea de-a doua etapă a concursului „Student pentru 1 zi”, tot pentru elevii din clasele a XII-a, la disciplinele economie, electrotehnică, energetică şi electromecanică, proiectare  asistată de calculator în AutoCAD, controlul și expertiza produselor alimentare, ingineria produselor alimentare, gastronomie, ecologie și protecția mediului , urmând ca, pe 12 mai, să aibă loc ultima etapă a concursului, cea adresată elevilor din clasele a XI-a, la disciplinele electrotehnică, energetică şi electromecanică, fizică distractivă, ingineria produselor alimentare, controlul și expertiza produselor alimentare, ingineria produselor alimentare, gastronomie, ecologie și protecția mediului, istorie, geografie, filosofie și psihologie, limba franceză.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza